Multe persoane cred ca nu este necesar sa invete sa-si controleze propria minte pentru ca, in opinia lor, ei deja detin acest control. Altii, cred ca nu vom avea niciodata cotrol asupra mintii si ca un astfel de control nu este altceva decat o iluzie, cu toate ca ar putea fi foarte bine o iluzie cu importante cosecinte adaptive. Altfel spus, incercam explicam in acest articol daca putem sa invatam sau nu sa ne controlam mintea, existand astfel o diferenta in ceea ce priveste gradul de capacitate de a controla mintea, in functie de individ.
Abilitatea de a controla mintea difera in functie de nivelul de dezvoltare si in functie de individ. Diferentele in ceea ce privesc dezvoltarea ne ofera indicii cu privire la utilajele neuronale necesare sa devina active, o conditie necesara pentru controlul mintii.
Sectoare ale cortexului prefrontal par a fi critice pentru acest proces si nu sunt pe deplin mature, decat in jurul varstei de 25 de ani. Chiar si abilitatea indivizilor adulti de a-si controla mintea, variaza cosiderabil. Aceste diferente se datoreaza probabil unei multitudini de factori, inclusiv influnetele genetice si experientiale. Ratacirea mintii (mind wandering) este reversul controlului mintii si se crede ca apare involuntar. Acest proces este asociat cu modul implicit al functiei cerebrale si este frecvent insotit de rapoarte de influenta distrofica, probabil o consecinta a faptului ca nu acordam atentie sarcinii de care ne ocupam la momentul respectiv.
Oamenii sunt inzestrati cu capacitatea de a-si controla mintea si astfel procesul de invatare ar trebui sa fie insotit de o scadere in ratacire a mintii si de modificari ale functiei cerebrale corspunzatoare in mod implicit. Capacitatea de a fi prezenti si de a participa la momentul prezent, fara a fi distrasi pare sa fie plina de satisfactii, iar oamenii semnaleaza cresteri in aspecte pozitive atunci cand se intampla acest lucru. Multi oameni para a fi predispusi la a se pune in situatii dificile sau primejdioase pentru a-si putea concentra atentia in totalitate, care in efect elimina posibilitatea de ratacire mintii. De cele mai multe ori acest proces este numit „flux”, iar oamenii sustin ca astfel de experiente sunt foarte pozitive.
O implicatie importanta a perspectivei exprimate de acest articol este aceea nu trebuie sa ne punem in situatii dificile sau primejdioase pentru a experimenta acesl „flux”. Calitatea constientizarii carcaterizata de a fi in totalitate prezenta in acest moment este o abilitate care poate fi invatata si nu necesita un anumit context sau provocare pentru a fi exprimata. In lumina perioadelor sensibile cunoscute pentru neuroplasticitate in primii ani de viata, aceasta perspectiva invita propunerea de implementare a unui antrenament pentru a controla mintea inca din primii ani de viata, intrucat atunci cortexul prefrontal este in curs de dezvoltare. O astfel de formare precoce poate profita de cresterea evidenta a neuroplasticitatii in aceasta perioada si sa conduca la schimbari mai durabile in capacitatea noastra de a ne controla mintile.